UPDATE: Sesiune extraordinară de REZIDENȚIAT: 962 de candidați concurează pe 626 de locuri / Ministrul Rafila: Ne preocupă medicina de urgenţă

UPDATE: Sesiune extraordinară de REZIDENȚIAT: 962 de candidați concurează pe 626 de locuri / Ministrul Rafila: Ne preocupă medicina de urgenţă
Alexandru Rafila / Sursă Foto: Mediafax FOTO
Publicat: 14/05/2023, 12:48
Actualizat: 14/05/2023, 13:00

Ministerul Sănătăţii organizează, duminică, o sesiune extraordinară a concursului de Rezidenţiat. Sunt disponibile peste 600 de locuri, rămase neocupate după examenul din noiembrie 2022, pentru care s-au înscris 962 de candidaţi.

UPDATE: Alexandru Rafila, la sesiunea extraordinară a examenului de Rezidenţiat: Un lucru care ne preocupă este legat de medicina de urgenţă

Ministrul Sănătăţii, Alexandu Rafila, a participat, duminică, la Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti, la sesiunea extraordinară a examenului de Rezidenţiat.

El a afirmat că cele mai multe posturi neocupate sunt la Chirurgie sau Ortopedie și a declarat că este îngrijorat de situaţia medicinei de urgenţă.

„Avem circa 1,5 candidaţi pentru fiecare dintre aceste posturi şi sunt specialităţi care au posturi mai numeroase, neocupate – locuri şi posturi, ca să fim corecţi. Există şi două situaţii, două spitale care au posturile anunţate ca loc de muncă. Majoritatea celor rămase neocupate sunt din specialităţile chirurgicale. 99 la domeniul Chirurgie, peste 40 la Ortopedie şi un lucru care ne preocupă – şi sperăm să schimbăm această situaţie – este legată de medicina de urgenţă. Nu mai puţin de 95 de posturi la medicina de urgenţă nu au fost ocupate, e clar că este ceva legat de atractivitatea acestei specialităţi şi de dificultatea ei, pentru că este o specialitate dificilă”, a declarat Alexandru Rafila, duminică, la conferinţa de presă de la Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti, unde se desfăşoară sesiunea extraordinară a examenului de Rezidenţiat.

Rafila a precizat că universităţile de Medicină ar trebui să pregătească şi specializarea medicină de urgenţă.

„Ne propunem ca, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a Educaţiei, universităţile să îşi recâştige locul binemeritat în pregătirea acestor medici de medicină de urgenţă şi medicina de urgenţă să se desfăşoare la fel ca toate celelalte specialităţi medicale în cadrul universităţilor şi respectiv Facultăţilor de Medicină şi Farmacie”, a mai declarat Rafila, citat de News.ro.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Concursul are loc în centrul universitar Bucureşti. Examenul a început la ora 10.00, iar accesul în săli a fost permis începând cu ora 08.30.

Potrivit Metodologiei de concurs, candidaţii trebuie să aibă la ei buletinul/cartea de identitate sau paşaportul, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate.

„Cei fără un astfel de document valabil nu sunt primiţi în sala de concurs. Candidaţii care nu sunt prezenţi în sală în momentul deschiderii sacilor cu caietele cu întrebări (ora 10:00) nu mai au acces în sala de concurs”, se arată în Metodologie.

Patru ore pentru 200 de întrebări

Candidaţii vor avea la dispoziţie 4 ore pentru a rezolva 200 de întrebări de tip grilă.

Vor fi declaraţi promovaţi candidaţii care obţin un punctaj de minimum 60% din cel mai mare punctaj obţinut la acest concurs.

„La concurs s-au înscris 962 de candidaţi care vor concura pe 628 de locuri şi posturi din cadrul unităţilor sanitare publice. Cele 628 de locuri şi posturi au rămas neocupate în sesiunea din toamna anului 2022 a concursului de rezidenţiat, multe fiind în specialităţi deficitare, precum chirurgia generală, medicina de urgenţă, medicina de familie, neonatologie”, a anunţat Ministerul Sănătăţii, citat de News.ro.

Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, a declarat pentru News.ro că „este foarte important că s-a organizat această sesiune suplimentară de rezidenţiat, deşi logistica organizării nu este deloc simplă, pentru că întărirea resursei umane în sănătate este o prioritate”.

„O problemă importantă este, însă, legată de repartiţia inegală a personalului medical pe teritoriul ţării: în centrele universitare există un număr mare de medici, spre deosebire de alte zone din ţară unde avem un deficit important pe unele specialităţi. Este important să asigurăm o distribuţie echilibrată a resursei umane pe întreg teritoriul ţării. Ne dorim ca locurile în această sesiune să se ocupe în totalitate, şi vreau să le urez tuturor candidaţilor mult succes”, a declarat Prof. Dr. Poiană.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că se va afla la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, iar, în jurul orei 11.00, împreună cu conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti va face declaraţii.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării